joi, 8 septembrie 2011

    E toamnă... Printre frunzele de castani rascolim amintiri.  Anii trec, timpul trece, noi ne trecem...
 E ultimul meu an de 
liceu, o nostalgie imi cuprinde sufletul şi totodată mă face să zîmbesc cu ironie la tot ce se petrece în jur. Simt că sunt eu - uneori, 
 uneori nu simt nimic. Poate că e de vină natura ?, că sufletele noastre amorţesc odată cu ea, poate că sîntem noi de vină. Unii se bucură că au atins majoratul, eu - nu, mă aşteaptă ani grei. 
Şi - apoi, o să imi fie dor de şcoală, de vremea cînd eram copil, o sa imi fie dor de mine. Însă am înţeles ce trebuie să fac, am înţeles că fiecare moment este special, am înţeles totul. Nu pot opri timpul, şi nici măcar nu-l pot ruga să stea. Cît de absurd sună: timpul să stea. Timpul nu stă niciodată.
   E toamnă... Printre frunzele de castani răscolesc amintiri...


4 comentarii:

  1. Foarte frumos...chiar imi place si eu cred ca esti talentata.Presupun ca nu numai eu cred asta. Imi place mult cum scri.
    Succes in continuare.
    Te pwp:*

    RăspundețiȘtergere
  2. super postare.......trecerea timpului nu este neaparat un motiv de tristete......sunt sigura ca tu vei ramine aceeasi minune in aceeasi lume

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc mult Gabriela, iti multumesc ca ma citesti... Este o placere pentru fiecare care incearca sa minuiasca condeiul sa primeasca astfel de cuvinte! Ms mult...

    RăspundețiȘtergere
  4. Ionuta, scumpa mea, iti multumesc pentru ca crezi in mine si pentru cuvintele deosebite pe care le primesc de la tine....

    RăspundețiȘtergere