E toamnă... Printre frunzele de castani rascolim amintiri. Anii trec, timpul trece, noi ne trecem...
liceu, o nostalgie imi cuprinde sufletul şi totodată mă face să zîmbesc cu ironie la tot ce se petrece în jur. Simt că sunt eu - uneori, 
Şi - apoi, o să imi fie dor de şcoală, de vremea cînd eram copil, o sa imi fie dor de mine. Însă am înţeles ce trebuie să fac, am înţeles că fiecare moment este special, am înţeles totul. Nu pot opri timpul, şi nici măcar nu-l pot ruga să stea. Cît de absurd sună: timpul să stea. Timpul nu stă niciodată.
E ultimul meu an de
liceu, o nostalgie imi cuprinde sufletul şi totodată mă face să zîmbesc cu ironie la tot ce se petrece în jur. Simt că sunt eu - uneori, uneori nu simt nimic. Poate că e de vină natura ?, că sufletele noastre amorţesc odată cu ea, poate că sîntem noi de vină. Unii se bucură că au atins majoratul, eu - nu, mă aşteaptă ani grei.
Şi - apoi, o să imi fie dor de şcoală, de vremea cînd eram copil, o sa imi fie dor de mine. Însă am înţeles ce trebuie să fac, am înţeles că fiecare moment este special, am înţeles totul. Nu pot opri timpul, şi nici măcar nu-l pot ruga să stea. Cît de absurd sună: timpul să stea. Timpul nu stă niciodată. E toamnă... Printre frunzele de castani răscolesc amintiri...
